300 RON Bonus pentru tine, de la BET365

 

200 ron la pariuri + 100 ron la pariuri de pe Mobil!

 

Apasă AICI sau pe bannerul de mai jos ca sa ajungi pe site-ul BET365 !

 Bet365 pariuri sportive

pe site-ul BET365 trebuie să apeşi in dreapta sus pe butonul "Inscrieţi-vă" şi să completezi formularul

Etichetă: "olanda"

post thumbnail

Mircea Lucescu: “Felicitări prietenului meu del Bosque”

Tehnicianul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a felicitat naţionala Spaniei şi pe antrenorul Vicente del Bosque pentru câştigarea Cupei Mondiale din Africa de Sud, într-un editorial publicat, luni, în cotidianul turc Vatan. "Am urmărit o finală foarte echilibrată, dorită şi dură şi a două echipe foarte bune. A fost o finală adevărată. Am văzut cum au evoluat două naţiuni care au vrut toată viaţa să joace frumos, cu stresul dat de Cupa Mondială, pentru a învinge... Pot spune asta: pentru mine nu este o surpriză... Pentru că să joci în finală, să ai obiective importante necesită responsabilitate... M-a bucurat foarte mult faptul că a câştigat Del Bosque, un prieten pe care îl respect mult. Ca prieten, m-a făcut fericit faptul că o persoană care respectă fotbalul, fotbaliştii, adversarii şi fanii a câştigat. A făcut campioană mondială echipa pe care a luat-o campioană europeană. Nu este uşor. De cele mai multe ori jucătorii sunt deja sătui. Cei care joacă la echipe mari ajuns la turneul final epuizaţi. Trebuie să îi pregăteşti fizic, să îi faci mai puternici din punct de vedere psihic şi să îi motivezi. Del Bosque are inteligenţa şi experienţa necesare pentru a face aceste lucruri", a precizat Lucescu. Mircea Lucescu a menţionat că aportul lui Del Bosque este important, dar şi meritul echipei este mare: "Însă trebuie să recunoaştem şi meritul echipei. Are jucători foarte buni. Pot fi folosiţi în orice joc şi cu orice fel de tactică. Este uşor să lucrezi cu astfel de jucători. Ei înţeleg imediat ce le spui şi aplică în teren. Într-un fel, această victorie este rodul unei munci pe termen lung... Cupa Mondială nu poate fi câştigată doar cu tactică. Trebuie să te pregăteşti ca ţară, să o doreşti, să o găteşti.. La final mănânci o mâncare cum e Cupa Mondială.. Întreaga ţară îi simte gustul...". Lucescu a afirmat că i-a părut rău pentru învinsa din finală, Olanda: "Mi-a părut rău de Olanda... În trecut nu se uita la adversari, juca aşa cum dorea. Îşi subestima puţin adversarii. Olanda de acum este mai realistă. Dacă Robben nu ar fi ratat, olandezii ar fi fost cei care se bucură. Iar dacă ar fi fost aşa, cu siguranţă mi-ar fi părut rău pentru Del Bosque. Însă aşa este fotbalul. Când unul se întristează, altul se bucură... Important este ca atunci când trăieşti aceste sentimente să nu exagerezi... Felicitări Spania, felicitări prietenul meu Vicente", a concluzionat tehnicianul român. Reprezentativa de fotbal a Spaniei a câştigat Cupa Mondială, după ce a învins selecţionata Olandei, după prelungiri, scor 1-0 (0-0), în finala competiţiei din Africa de Sud, disputată, duminică seară, la Johannesburg. Barcelona este eminenţa cenuşie a naţionalei Spaniei, proaspăt campioană mondială. Toate golurile înscrise de iberici la turneul final din Africa de Sud au fost semnate de jucători care evoluează pentru echipa de pe Camp Nou. Cele opt reuşite ale Spaniei de la Mondial au fost înscrise de Villa (5), Iniesta (2) şi Puyol. Nicio altă echipă de club nu se poate mândri cu o asemenea performanţă. Mai mult de atât, chiar dacă nu toţi au înscris, jucătorii echipei catalane au avut un rol foarte important în toate partidele disputate de iberici la Mondial. În fiecare meci, Del Bosque a aliniat un "11" format în majoritate din jucători care evoluează pe Nou Camp, în timp ce rivala Real Madrid a avut constant doar trei jucători în teren: Casillas, Ramos şi Alonso. Practic, Spaniei este extensiunea Barcelonei la nivel de echipe naţionale. MEDIAFAX
post thumbnail

CM 2010

Del Bosque: “O bucurie imensa” Selectionerul Spaniei, Vicente Del Bosque, si-a exprimat satisfactia pentru victoria echipei sale in finala Campionatului Mondial din Africa de Sud “Este un moment de fericire maxima, fotbalul spaniol reuseste pentru prima data sa castige un tureu final al Campionatului Mondial.” – Satisfactia selectionerului Vicente Del Bosque ajunge pana la stele. Stelele Spaniei: “Noi suntem cei care in final ridicam trofeul, ceea ce conta cel mai mult, asadar traim o adevarata bucurie imensa. Astazi am fost fantastici - a adaugat selectionerul “furiei roja” - desi nu am aratat ca echipa Spaniei cu care lumea s-a obisnuit, in primul rand datorita modului in care Olanda a jucat, aparandu-se aproape perfect. Dupa ratarea lui Robben, sau mai corect spus mingea respinsa extraordinar de Casillas, noi am devenit mai atenti – a continuat Del Bosque - si cel mai important, am fost mult mai incisivi. Iniesta? Este un jucator care merita aceasta bucurie a inscrierii golului decisiv, insa meritul acestei performante remarcabile este al grupului, al colectivului, care a castigat Campionatul European in urma cu doi ani si acum Campionatul Mondial. Aceasta este o echipa cu un viitor stralucit – a concluzionat selectionerul spaniolilor - si o generatie care va castiga in continuare mult.” "Am avut ocazii, este păcat, am fost atât de aproape de a câştiga Cupa Mondială. Suntem trişti", a afirmat mijlocaşul olandez Wesley Sneijder după finala Cupei Mondiale de fotbal 2010 pierdută în faţa Spaniei (0-1). "Nu ne putem gândi la viitor acum pentru că tocmai am pierdut o finală, este un sentiment foarte dur. Dar trebuie să fim mândri că am încheiat pe locul doi şi că am făcut o Cupă Mondială incredibilă. Cred însă că am pierdut în faţa celei mai bune echipe din lume", a adăugat Sneijder. Pentru atacantul Arjen Robben "este o mare decepţie. Mi-a lipsit un pic luciditatea la ocaziile de gol pe care le-am avut. Este păcat, dar acesta este fotbalul".
post thumbnail

Spania, noua campioană mondială

Reprezentativa de fotbal a Spaniei a câştigat Cupa Mondială, după ce a învins selecţionata Olandei, după prelungiri, scor 1-0 (0-0), în finala competiţiei din Africa de Sud, disputată, duminică seară, la Johannesburg. Spania a reuşit să înscrie primul gol împotriva Olandei în finala Cupei Mondiale, abia în minutul 116, prin Iniesta. Acesta a fost, de altfel, singurul gol al partidei care i-a adus Spaniei primul titlu de campioană mondială. Primele 90 de minute ale finalei s-au sfârşit fără niciun gol. Ambele echipe au luptat pentru primul lor titlu mondial din istorie, Olanda fiind la a treia finală, iar spaniolii la prima, aminteste Realitatea.net. Ambele echipe sunt adeptele unui joc ofensiv şi se bazează pe apărări solide. Olanda a câştigat toate meciurile la Mondialul sud-african, marcând 12 goluri şi primind 5, în timp ce Spania a pierdut doar meciul de debut, cu Elveţia (0-1), câştigându-le în rest pe toate şi având un golaveraj de 7-2. Olanda - Spania a fost un meci numai bun de material didactic pentru şcolile de antrenori. Cele două echipe au stat perfect în teren şi s-au blocat reciproc foarte bine, niciuna neasumându-şi riscuri inutile. Olanda a luptat cu armele Spaniei, făcând un pressing sufocant şi nelăsându-i pe iberici să-şi facă jocul. Chiar şi aşa, Spania a fost superioară la capitolul posesie şi a reuşit să-şi creeze mai multe ocazii în prima repriză. După pauză, jocul s-a mai deschis şi Robben, de la olandezi, a ratat două ocazii imense, fiind blocat la timp de un Casillas excelent. Şi Spania a ratat două mari ocazii, prin Villa şi Sergio Ramos. Odată cu trecerea timpului, ambele echipe au părut împăcate cu faptul că meciul se va decide în prelungiri şi nu au mai forţat în ultimele minute. Prima repriză suplimentară a aparţinut fără doar şi poate Spaniei, care şi-a creat mari ocazii de gol prin Fabregas, Iniesta şi Jesus Navas, în timp ce olandezii nu au contat niciun moment în atac. În primele minute suplimentare Spania ar fi putut beneficia şi de un penalty, la o intrare a lui Heitinga asupra lui Xavi, dar Webb fie nu a văzut-o, fie nu a vrut să rupă echilibrul. A făcut-o totuşi în cea de-a doua parte a prelungirilor, când acelaşi Heitinga l-a tras de tricou pe Iniesta, care putea scăpa spre poartă, şi a primit al doilea galben şi, implicit, cartonaşul roşu. Spania a crescut şi mai mult presiunea asupra batavilor, iar în minutul 116 Andres Iniesta, considerat de mulţi unul dintre cei mai buni jucători ai momentului, a marcat golul victoriei, aducând Spaniei titlul mondial. Campionatul Mondial a fost câştigat după această finală a 10-a oară de o echipă din Europa. Europenii au câştigat pentru prima oară în istorie acest turneu final pe un alt continent în afară de Europa. De asemenea, echipele de pe "Bătrânul continent" conduc acum în disputa cu naţionalele din America de Sud, ele având la activ 10 titluri mondiale, faţă de doar 9 ale rivalilor de peste ocean, potrivit NewsIn. Partida de la Johannesburg s-a jucat şi pe foarte mulţi bani, asta după ce FIFA a crescut recompensele financiare de la ultima ediţie cu aproximativ 60%. Astfel, câştigătoarea acestui turneu a încasat nu mai puţin de 24 de milioane de euro, în timp ce finalista s-a ales şi ea cu 19 milioane de euro. Spania a reuşit să câştige Campionatul Mondial la doi ani după ce a triumfat şi la Campionatul European, fiind a treia echipă care reuşeşte acest lucru, după Germania şi Franţa. - Cartonaşe galbene: Van Persie '15, Van Bommel '22, De Jong '28, Van Bronckhorst '54, Heitinga '57, '109, Robben '84, Van der Wiel '111, Mathijsen '117 / Puyol '16, Sergio Ramos '23, Capdevila '67, Iniesta '118. Cartonaş roşu: Heitinga '109. - Cel mai bun jucător al partidei a fost desemnat mijlocaşul spaniol Andres Iniesta. Meciul a fost arbitrat de o brigadă engleză cu Howard Webb la centru, ajutat de asistenţii Darren Cann şi Michael Mullarkey. Rezervă a fost Yuichi Nishimura (Japonia). La finala Cupei Mondiale au asistat, printre alţii, prinţul moştenitor Felipe al Spaniei şi soţia sa Letizia, împreună cu regina Sofia, dar şi premierul olandez Jan Pieter Balkenende, prinţul Willem-Alexander al Olandei, prinţesa Maxima şi prinţul Albert de Monaco. La Johannesburg au mai fost prezenţi actorul Morgan Freeman (n.r. - care l-a interpretat pe Nelson Mandela în filmul Invictus), fostul câştigător al Premiului Nobel pentru Pace - Desmond Tutu, fostul secretar general al ONU - Kofi Annan, preşedintele CIO - Jacques Rogge, tenorul Placido Domingo şi modelul Naomi Campbell, aminteşte Mediafax. În tribunele stadionului Soccer City au fost prezenţi şi foşti mari fotbalişti, printre care Franz Beckenbauer, Marcel Desailly, George Weah, Lothar Matthaus, Roger Milla, dar şi tenismanul Rafael Nadal şi baschetbalistul Pau Gasol.
post thumbnail

Olanda – Spania, Cine va castiga?

Olanda şi Spania, două dintre favoritele la câştigarea titlului înaintea Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud, vor juca duminică seara, în finala competiţiei, la Johannesburg, pe stadionul "Soccer City", pentru cea mai mare performanţă din istoria lor. Spania scrie istorie dupa ce a reusit sa se califice in premiera in finala unui Campionat Mondial, invingand in semifinale nationala Germaniei, scor 1-0. Singurul gol al partidei a fost marcat de Puyol in minutul 73. Reprezentativa Spaniei poate reusi dubla Campionat European/Cupa Mondiala, daca se va impune in finala competitiei din Africa de Sud, in fata Olandei. Spania a castigat titlul european in 2008 si daca obtine si titlul mondial se poate alatura Germaniei (Euro-1972, CM-1974) si Frantei (CM-1998, Euro-2000), singurele echipe nationale care au realizat o astfel de performanta. Olanda - Uruguay: 3-2 Portocala Mecanica a spulberat visul Uruguay-ului de a ajunge intr-o noua finala de Campionat Mondial, dupa ce a invins trupa sud-americana cu scorul de 3-2. Golurile au fost marcate de Diego Forlan (41') si Maximiliano Pereira (90'+2) pentru Uruguay respectiv de Giovanni Van Bronckhorst (18'), Wesley Sneijder (70') si Arjen Robben (73'), pentru Olanda. Wesley Sneijder a ajuns la cota de 5 goluri marcate la acest Campionat Mondial, la egalitate cu atacatul Spaniei, David Villa. Reprezentativa Olandei s-a calificat in finala Cupei Mondiale pentru a treia oara in istoria sa, prima oara dupa 1978. Olandezii n-au castigat niciodata un Campionat Mondial, pierzand ambele finale in care a fost prezenta in fata tarii gazda (Germania Federala - 1974, Argentina -1978). Finala Campionatului Mondial din Africa de Sud va avea loc pe 11 iulie 2010, de la ora 21:30, pe stadionul Soccer City din Johanesburg Oricare ar fi deznodământul finalei, una europeană, va fi o premieră, deoarece niciuna dintre cele două echipe nu a mai câştigat trofeul. Spania sau Olanda va deveni a opta ţară care câştigă titlul mondial. Olanda a fost aproape în două rânduri, în 1974 şi 1978, dar de fiecare dată a trecut pe lângă succes. Olanda este fostă campioană europeană (1988), iar Spania deţine titlul continental, iar ambele au impresionat prin jocul lor pragmatic la actuala ediţie, batavii reuşind succese pe linie, în timp ce ibericii au debutat cu stângul (0-1 cu Elveţia), dar apoi au continuat fără greşeală, jocul lor cunoscând un progres de la meci la meci. Spania era printre principalele favorite ale turneului sud-african şi şi-a confirmat acest statut, în vreme ce Olanda, "cap de serie" şi ea, era creditată cu şansa a doua, după echipe ca Brazilia sau Argentina. Acesta este primul turneu găzduit de Africa şi prima oară când o ţară europeană va câştiga titlul suprem în afara Bătrânului Continent. Olanda, care a pierdut ambele finale de până acum în faţa unei echipe gazdă, Germania în 1974 şi Argentina în 1978, poate deveni lider în premieră al clasamentului FIFA dacă va câştiga înainte de loviturile de departajare. "Portocala mecanică" poate egala recordul Braziliei din 1970, care a cucerit trofeul după ce a reuşit victorii în toate meciurile din preliminarii şi de la turneul final. Spania este a treia campioană a Europei en-titre care dispută o finală de Campionat Mondial. Înainte de iberici, această postură au avut-o Italia, în 1970, şi Germania, în 1982. De asemenea, Spania este a 11-a echipă care ajunge în finală după ce a pierdut un meci în timpul competiţiei (0-1 cu Elveţia). Dintre predecesoarele în această situaţie, două au reuşit să ajungă campioane: Germania federală, în 1954 şi 1974, şi Argentina, în 1978. Naţionalele Olandei şi Spaniei se vor întâlni prima oară la un turneu final, exceptând un meci de la Jocurile Olimpice din 1920. Cele două ţări nu au jucat niciodată una împotriva alteia la un campionat mondial sau european. Singurele meciuri oficiale dintre ele au fost în preliminariile Euro 1984, când Spania a câştigat la ea acasă (1-0), iar Olanda şi-a luat revanşa pe teren propriu (2-1). Victoria din 1983 a fost ultima a Spaniei contra naţionalei Oranje, care în ultimele trei întâlniri directe a obţinut două victorii şi un egal. Doar cinci jucători implicaţi în finala de duminică au evoluat în meciuri directe, două amicale din 2000 şi 2002, câştigate de reprezentativa batavă. În 2000 (Spania - Olanda 1-2), Casillas, Xavi şi Puyol (înlocuit în minutul 55) au fost titulari la spanioli, în timp ce van Bommel a intrat după pauză la olandezi. Au fost atunci primele selecţii pentru Puyol (ajuns în prezent la cota 89) şi Xavi (92). În 2002 (Olanda - Spania 1-0), van Bommel (schimbat în minutul 64) şi Puyol au fost singurii titulari prezenţi încă la naţională în 2010, în timp ce fundaşul olandez Ooijer a evoluat în repriza secundă. Bilanţul celor nouă meciuri directe este echilibrat: câte patru victorii pentru fiecare echipă şi un meci egal. Primul joc dintre cele două ţări a fost câştigat de "la Roja" (3-1), în finala JO din 1920 (în acea perioadă nu exista limită de vârstă pentru jucători, iar meciurile de la turneele olimpice erau luate în calcul în palmaresul naţionalelor). Fiecare formaţie propune o serie de vedete de primă mărime, dintre care, în mod mai mult ca sigur, se va alege MVP-ul competiţiei. Olandezii îi au pe Sneijder şi Robben, în vreme ce la spanioli sunt David Villa şi Xavi Hernandez. Pe lângă aceste nume, există numeroşi jucători care pot fi determinanţi pentru soarta finalei. Sneijder (Inter Milano) poate deveni primul jucător european care câştigă Cupa Mondială în acelaşi sezon în care a cucerit titlul şi cupa în Italia, precum şi Liga Campionilor. Fundaşul spaniol Carlos Marchena este deţinătorul unui record interesant, a intrat din postura de rezervă în ultimele trei meciuri ale echipei sale şi are 55 de meciuri consecutive pentru Spania fără să cunoască înfrângerea. La olandezi vor reveni Nigel de Jong şi Gregory van der Wiel, după suspendări, Khalid Boulahrouz şi Demy de Zeeuw urmând să ia loc pe banca de rezerve. Finala CM 2010, care va avea loc pe stadionul "Soccer City" din Johannesburg (88.000 locuri), de la ora 21:30 (ora României), va fi arbitrată de englezul Howard Webb.
post thumbnail

Howard Webb va arbitra finala Campionatului Mondial

FIFA a anunţat brigăzile de arbitri care vor conduce partidele din semifinalele CM 2010 din Africa de Sud. Ravshan Irmatov, 32 de ani, din Uzbekistan, va conduce la centru Uruguay - Olanda. Asistenţii vor fi: compatriotul său Rafael Ilyasov şi Bakhadyr Kochkarov, din Kazakhstan. Germania - Spania va fi arbitrată de Viktor Kassai, iar asistenţi vor fi maghiarii Gabor Eros şi  Tibor Vamos. Howard Webb (39 de ani), de profesie poliţist, este considerat unul dintre cei mai buni arbitri europeni. El a arbitrat şi finala Ligii Campionilor dintre Inter Milano şi Bayern Munchen, scor 2-0, disputată pe 22 mai, a informat Mediafax. În timpul Cupei Mondiale, Webb a arbitrat la centru primul meci al Spaniei, 0-1 cu Elveţia, precum şi partida în urma căreia Italia a fost eliminată de la CM, fiind învinsă de Slovacia, scor 3-2. FIFA a anunţat că finala mică a Cupei Mondiale, dintre Germania şi Uruguay, programată sâmbătă, la Port Elizabeth, va fi condusă la centru de mexicanul Benito Archundia. Cei mai bine platiti antrenori de la CM 2010 1. Fabio Capello    Anglia     8,8 milioane € 2. Marcelo Lippi    Italia    3 milioane € 3. Joachim Low     Germania    2,5 milioane € 4. Berter Van Marwijk    Olanda    1,8 € 5. Ottmar Hitzfeld    Elveţia    1,75 6. Vicente Del Bosque    Spania    1,5 € 7. Carlos Queiroz    Portugalia    1,35 € 8. Pim Verbeek    Australia    1,2 € 9. Carlos Parreira    Africa de Sud    1,2 € 10. Javier Aguirre    Mexic    1,2 € 11. Carlos Dunga    Brazilia    800.000 € 12. Diego Maradona    Argentina 800.000 € 13. Takeshi Okada    Japonia    800.000 € 14. Ricki Herbert    Noua Zeelandă    800.000 € 15. Otto Rehhagel    Grecia    750.000 € 16. Paul Le Guen    Camerun    650.000 € 17. Marcelo Bielsa    Chile    575.000 € 18. Raymond Domenech    Franţa    560.000 € 19. Vahdi Halilhodzic    Coasta de Fildeş    505.000 € 20. Huh Jung Moo    Coreea de Sud    405.000 € 21. Morten Olsen    Danemarca    390.000 € 22. Milovan Rajevac    Ghana    365.000 € 23. Radomir Antic    Serbia    305.000 € 24. Bob Bradley    SUA    275.000 € 25. Majtaz Kek    Slovenia    245.000 € 26. Gerardo Martino    Paraguay    245.000 € 27. Rabah Saadane    Algeria    245.000 € 28. Reinaldo Rueda    Honduras    240.000 € 29. Vladimir Weiss    Slovacia    215.000 € 30. Oscar Tabarez    Uruguay    205.000 € 31. Kim Jong Hun    Coreea de Nord    170.000 € 32. Shaibu Amodu    Nigeria    125.000 €